Tine de firea omului sa pastreze chipul lui Dumnezeu si relatia cu El. Prin aceasta suntem fii ai lui Dumnezeu, dar nu nascuti din natura lui Dumnezeu, ci infiati de El prin harul si vointa Lui, dar si prin consimtirea si efortul vointei noastre (Parintele Staniloaie).
Omul este dupa chipul lui Dumnezeu in temeiul „firii intelegatoare a mintii” si nu in temeiul alcatuirii sale trupesti. Firea dumnezeiasca, fiind in afara zidirii si mai presus de toata fiinta si cuvantul, e fara de hotar, netrupeasca, fara calitate, fara cantitate, de neatins, nevazuta, nemuritoare, necuprinsa. La fel si „firea intelegatoare” data omului de Dumnezeu, neavand hotar, este netrupeasca, nevazuta, neatinsa, necuprinsa si e chip al slavei nemuritoare si vesnice a Lui (Cuviosul Nichita Stithatul).
Numai atunci se poate apropia cineva de Mantuitorul, cand s-a curatit de uraciunea cea adunata prin rautate si a revenit la frumusetea din fire, redand chipului imparatesc, prin curatie, forma lui straveche (Sf. Grigorie Palama).
Omul paraseste voile si cugetarile sale si implineste cugetarile si voile lui Dumnezeu. Si astfel nimic n-o sa-l poata impiedica pe om sa se faca asa cum a voit Dumnezeu sa fie la inceput: nepatimitor, bun si intelept fie in bogatie, fie in saracie, fie in feciorie, fie in casatorie, fie la conducere si in libertate, fie intru supunere si robie si, simplu vorbind, in orice vreme, loc si lucru (Petru Damaschinul).
Precum Dumnezeu e inchinat in trei ipostasuri, in Tatal, in Fiul si in Duhul Sfant, asa si chipul zidit de El, adica omul, e vazut in trei parti: in suflet, in minte si in cuvant (Cuviosul Nichita Stithatul). In firea omului este, pe de o parte, latura stapanitoare si conducatoare, iar pe de alta parte, cea slujitoare si ascultatoare, si anume: vointa, pofta, simtirea (Sf. Grigorie Palama).
Ajunsi de la chip la asemanare (desavarsire) sau pe treapta vederii si iubirii de Dumnezeu, n-am parasit virtutile castigate pe treapta faptuitoare. Desi am ajuns la intelepciune, n-am parasit bunatatea; desi am ajuns la vedere, n-am parasit faptele (Parintele Staniloaie).
Caci virtutile ne sunt date de la Dumnezeu prin fire. Indata ce Dumnezeu a facut pe om, a semanat in el virtutile, precum zice: „Sa facem pe om dupa chipul si asemanarea noastra” (Fac. 1, 26). A zis „dupa chipul”, pentru ca Dumnezeu a facut sufletul nestricacios si liber; si a mai zis „dupa asemanare”, adica dupa virtute (Avva Dorotei).
Puterile de cautare si cercetare a lucrurilor dumnezeiesti sunt sadite in firea omului de catre Facator, prin insasi aducerea in existenta. Iar descoperirile lucrurilor dumnezeiesti le impartaseste prin har puterea Sfantului Duh (Sf. Maxim Marturisitorul).
Unii au prin fire o inclinare spre infranare, sau spre curatire, sau spre linistire, sau spre necutezanta, sau spre blandete, sau spre strapungerea usoara a inimii. Si sunt altii care au aceeasi fire impotrivindu-se cand voiesc sa faca acestea, incat trebuie sa se sileasca cu toata puterea. Dar mie imi plac acestia mai mult decat cei dintai, ca unii care, desi pentru un timp sunt biruiti, isi silesc firea (Sf. Ioan Scararu).
Intreaga fapta buna e si a omului, si a lui Dumnezeu. Se spune ca omul da inclinarea spre bine, iar Dumnezeu da puterea implinirii lui. Dar si inclinarea omului, de fapt e produsa de Dumnezeu. Insa nu fara contributia omului. Caci, cu tot ajutorul lui Dumnezeu, libertatea omului ar putea inclina si spre rau. Iar puterea cu care se face binele nu e numai a lui Dumnezeu, ci si a omului. Chiar in puterea omului e si puterea lui Dumnezeu si in folosirea puterii lui Dumnezeu e si efortul omului. Binele facut prin om e produsul omului indumnezeit si a lui Dumnezeu coborat la nivelul omului, umanizat, traind efortul omului. Puterea lui Dumnezeu se slaveste de efortul omului, puterea omului se slaveste prin intarirea ei prin puterea lui Dumnezeu (Parintele Staniloaie). [Lumina din Inimi (9, pag. 160-165, 170-172)]
Vezi continuarea articolului: „Firea Omului- buna sau rea? (2)”
Lasă un comentariu