Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘vorbe intelepte’

“Capitalismul de grotă nu are nevoie de cultură”
Un interviu cu Dan Puric, dacă eşti acordat pe frecvenţa lui de emisie, devine, în mod fatal şi fericit, o tulburătoare maieutică despre adevărurile fundamentale ale lumii în care trăim, văzute de pe scândura scenei pe care trudeşte. “Când faci un bine pentru ţară – spune el – nimeni nu-l recunoaşte. Este ca într-o caricatură dintr-un ziar franţuzesc: o mamă scapă copilul din braţe într-un râu. Un tânăr, care se afla pe acolo, îşi riscă viaţa, sare în râu şi salvează copilul. Vine mama copilului şi, în loc să-i mulţumească salvatorului, îl întreabă: . Ei bine, asta mi se întâmplă mie de 20 de ani, cu autorităţile din România: mă întreabă de bască. Şi-mi dau diurna după ce mă întorc din străinătate. Ba îmi mai şi scot ochii că mi-au făcut o favoare, lăsându-mă să plec, să joc la Teatrul Regal din Anglia”.
V-aţi raportat vreodată la dimensiunea economică a actului de creaţie artistică pe care îl comiteţi?
Înainte de toate, trebuie făcută o trecere în revistă a schimbării de context istoric. Este evident că, după 1989, teatrul, arta în general, a funcţionat conform statutului impus de ghetoul neocomunist: ca o instituţie de supravieţuire. Elementul de viaţă era nul. În acest sens, trebuie să ne gândim la două etape: până în 1989 şi după 1989. Până în 1989, destinul profesionalismului şi al valorii era cel al monopolului ideologic. Puterea politică fiind monocefală, confisca valorile, pentru a se legitima prin ele, le instrumenta în scopuri ideologice, propagandistice, pe ideea de naţionalism comunist sau de comunism pur şi simplu.
Naţionalismul comunist nu e cumva o aberaţie, o struţo-cămilă? Căci, se ştie, comunismul este în esenţă cosmopolit, internaţionalist, iar naţionalismul ţine mai mult de doctrinele de dreapta…
Cei care au inventat comunismul l-au făcut iniţial internaţionalist. Pe parcurs li s-a stricat jucăria şi s-a ajuns la naţionalismul de tip comunist, care este diferit de naţionalismul creştin-ortodox sau cel de tip masonic.
Adică la un naţionalism “de partid şi de stat”…
Exact. Aici, condiţia artistului era una de lagăr. El era folosit pentru a preamări, pentru a lăuda. Doar zona de divertisment era ceva mai liberă, dar şi aceea era cenzurată. Asta nu înseamnă că, în aceste condiţii, nu s-au produs opere de artă, chiar în zonele de cenzură. În clipa în care, în 1989, s-a spart zidul şi am intrat în neocomunism, iar “eşalonul doi” a devenit mafie, forţă economică, n-a mai fost nevoie de propagandă prin sectorul artistic. Valoarea a fost lăsată de izbelişte, nu mai prezenta nici un interes, căci capitalismul de grotă nu are nevoie de cultură.
“Haimanalele politice n-au avut nevoie de legitimarea prin artă”
S-a întâmplat atunci un contrafenomen care ţine de antropologia culturală: tot ce a fost pseudo-cultură înainte de 1989, tot ce a fost de proastă calitate (“Cântarea României” de exemplu, dar nu în totalitatea ei, căci s-au petrecut acolo şi lucruri bune), a ieşit la vedere, s-a cristalizat şi a creat o piaţă. O piaţă falsă, o piaţă a nonvalorii.
A amatorismului?
Nu, nu a amatorismului, pe care nu e bine să-l jignim, căci el reprezintă o fază a dezvoltării artistice. Şi eu vin din zona aceea. Aici e vorba de o piaţă a nonculturii.
Caracterizaţi în câteva cuvinte noncultura.
Promiscuitate, pornografie, kitsch.
Ce s-a întâmplat cu valorile culturale? Cum au supravieţuit?
Cum spuneam, oamenii noştri politici – haimanalele politice, de fapt – n-au mai avut nevoie de legitimarea prin artă. În aceste condiţii, marii artişti, dezamăgiţi şi deprimaţi, s-au retras în instituţii bugetare, cu economii de tip primitiv, în care toată lumea este egală. În zona de subzistenţă economică, mai exact. Iar în zonele performante, de televiziune să zicem, au apărut oameni de calitate îndoielnică din toate punctele de vadere.
România e vinovată în totalitate de ce i se întâmplă pe acest spaţiu al culturii?
Nu putem să aruncăm această vină numai pe spatele României, pentru că procesul de mitocănizare e internaţional. “Familia Bundy”, sitcomurile, toate cultivă instinctele gregare. Mitocanul internaţional şi-a dat mâna cu mitocanul naţional. Mai există şi o problemă de antropologie culturală: nivelul cultural al unei ţări are legătură cu gusturile conducătorilor politici şi ale liderilor economici. Ei bine, aceşti lideri, cei din ’90 încoace, vor manele, de fapt cultură de tip manea. Să nu se înţeleagă că aş avea ceva cu maneliştii, căci nu existenţa acestui tip de noncultură este problema, ci frecvenţa şi întinderea apariţiei lor la televizor, în zona divertismentului de proastă calitate, a băşcăliei, care a luat locul umorului.
“După 20 ani de imbecilizare, calitatea este respinsă”
Care este, de fapt, diferenţa dintre băşcălie şi umor?
Înainte de ’89, un Toma Caragiu sau un Amza Pellea practicau umorul, care este o valoare a inteligenţei. Ca orice act artistic –vorba lui Heidegger – umorul te trezeşte din rutină. La noi el a fost o armă de apărare şi de rezistenţă. Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire de băşcălie, care desacralizează totul. Băşcălia este de tip ateu, neantizant, ea îşi bate joc de orice fel de valori şi repere. Acest sistem demolant al valorilor, care aparţine omului mic, a ieşit în faţă. Şi atunci a început să se creeze pe bandă rulantă doar acest gen de divertisment, invocând ratingul. Ceea ce este un fals, atâta timp cât excluzi alternativa.
Telenovelele fac parte din categoria incriminată?
Telenovelele sunt specifice lumii a treia. Ele sunt nocive chiar şi pentru actori. Eu nu-mi acuz colegii, Doamne fereşte, pentru că săracii nu mai au unde să-şi practice meseria. Acceptă aşadar să joace în telenovele, amestecându-se cu amatorii. E ca şi când un neurochirurg ar avea mâna dreaptă un brancardier, care mai e şi murdar pe mână. Imediat se face infecţie. Prin analogie, aşa ajungi să vezi un actor profesionist înconjurat de doi-trei amatori. Şi ştiţi ce se întâmplă? Profesionistului îi scad reflexele, are loc o contaminare inversă şi toţi actorii par amatori. Revenind la noncultură în sensul larg, efectele ei sunt dezastruoase în timp pentru consumatori. Hrana aceasta surogat devine din ce în ce mai agresivă şi aproape o chestiune de şantaj. După 20 ani de imbecilizare, dacă oferi calitate, ea este respinsă, căci între timp s-a creat dependenţa. Vorba lui Socrate: piaţa este plină de lucruri de care n-am nevoie. Acum consumatorii au false necesităţi, false determinări.
“Au făcut din cultură un fel de rezervaţie”
Spuneaţi ceva de alternative. Unele televiziuni au programe culturale.
Este doar o mimare a alternativei. Şi când spun asta mă gândesc la TVR Cultural sau TVR Internaţional care sunt nişte catastrofe. Ei, săracii, nu înţeleg că actul de cultură este un organism plin de vitalitate şi nu ştiu să lucreze cu aşa ceva. Au făcut din cultură un fel de rezervaţie, un muzeu. Cultura înseamnă coeficient de putere naţională. Să ne uităm puţin la ţările civilizate. Şi acolo este o luptă acerbă între structurile de market şi cele culturale. Şi totuşi, cu excepţia unor canale super-elitiste cum este Mezzo, ei reuşesc să-şi managerieze inteligent potenţialul cultural, performanţele culturale, pe care le “injectează” în programele şi emisiunile Tv, alături de alte emisiuni, unde cultura funcţionează mai bine decât izolată. La noi programele culturale sunt îngheţate şi convenţionale…
Ca la un parastas…
Chiar aşa. Şi-atunci, omul de cultură, artistul, care este viu, n-are unde să se ducă: la muzeu nu vrea, în partea cealaltă nu-l primeşte nimeni.
V-aţi confruntat cu această situaţie?
Bineînţeles. Eu am filmat la BBC, la RTL, în Anglia, în Franţa, peste tot, cu spectacole de pantomimă. În România nu am apucat să intru în nci o televiziune. Nu m-a primit nimeni, nici chiar în Televiziunea Română. Şi n-o spun ca să mă plâng, vă răspund la întrebare.
Poate n-aţi insistat destul…
Ba da. M-am înscris inclusiv la concursul de scenarii. Dar, vedeţi dumneavoastră, ei mă consideră tot out-sider, n-am fost ales. Au pus tot murdăriile lor ieftine, care le ilustrează perfect natura inferioară. Pentru că oamenii superiori sunt responsabili. De exemplu, dacă un om ajunge director al unui teatru naţional, sau al unei televiziuni naţionale, el este responsabil faţă de naţiunea respectivă. Şi toată strategia sa managerială trebuie să ţină seama de această exigenţă majoră, a interesului naţional.
“Există două culoare de jogging către cimitir”
Ce strategie culturală ar trebui aplicată în România?
O politică a certitudinii. Eu nu fac exerciţii socratice asupra mamei mele. Pe de altă parte, cum să faci exerciţiu de democraţie în valorile naţionale, punând-o pe Mădălina Manole alături de Noica sau Eminescu? Henry Coandă a spus că avem atât de multe genii că putem da cu împrumut. Este o certitudine. Iar certitudinile încep cu conştiinţa. Am fost debusolat pe vremuri, când un secretar literar de la Iaşi mi-a spus că Eminescu a fost şi poet. “Cum ŞI poet?” – l-am întrebat eu, indignat. “Păi da, mă, că a fost mai întâi o conştiinţă”. O afirmaţie care face cât toată istoria literaturii a lui George Călinescu.

Ce perspective avem să ieşim din situaţia în care suntem acum?
Ştiţi ce coeficient de inteligenţă şi de talent are poporul ăsta? Vă rog să mă credeţi, pentru că vorbesc în cunoştinţă de cauză, în două săptămâni Televiziunea Română poate deveni, în materie de divertisment, cea mai performantă din lume. Ceea ce, evident, nu se va întâmpla, din cauza acestei dictaturi a nonvalorii.
Dar vine o generaţie foarte bine înarmată genetic împotriva acestor rechini, care le va pune mari probleme peste 10-15 ani. Asta este, în cultură depunerile sunt lente. Mai ales că acum avem o şcoală de teatru distrusă, o ciupercărie de academii de teatru din care actorii ies fără pregătire şi fără perspective… În momentul de faţă există două culoare de jogging către cimitir: pensionarii, care sunt morţi de vii, şi tinerii, care sunt deja pensionari.
Există alternativa emigrării…
Da. Şi asta este, de fapt, criza tineretului de la noi: din zece inşi nouă pleacă afară. Iar problema este că ei nu pleacă din cauza banilor, ci din cauza imposibilităţii de a se manifesta. Această criză a potenţialului care n-are unde să se manifeste, a fost creată de nonvalorile iresponsabile din România, care nici măcar nu-şi pun problema ce face tineretul după ce termină şcoala. Iar reacţia acestuia de a pleca, este corolarul replicii vulpii din “Micul prinţ”: “Dacă vrei să fim prieteni, îmblânzeşte-mă, educă-mă. Dacă m-ai educat, eşti responsabil”.
Deci, încă o dată, există o soluţie de supravieţuire?
Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne retragem în munţi – în cultură. Altfel ne calcă gorilele cu Jeep-ul.

Articol preluat de pe site-ul http://www.certitudinea.ro/

Data publicarii: 19.01.2010

Read Full Post »

Read Full Post »

1 “Hristos S-a facut ascultator pana la moarte si inca moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8).
2 “Stapanirile de la Dumnezeu sunt randuite” (Romani 13, 1). Fericit cel ce intelege aceasta cereasca invatatura; caci ascultand de arhiereu, de domnitor, de parinte, de oricine e in adevar slujitor al lui Dumnezeu spre bine, de Dumnezeu singur asculta.
3 Ascultarea este perfectiunea cea mai inalta la care poate ajunge omul; ea singura ne apara de ratacire si de pacat. Caci ce este ratacirea? Cugetarea unui spirit slabit, ce nu recunoaste nici un stapan si nu asculta decat de sine. Si ce este pacatul? Fapta unei vointe corupte, ce nu recunoaste nici un stapan si nu asculta decat de sine.
4 Cand in faptele tale cauti numai la ceea ce-i place lui Dumnezeu si la folosul aproapelui, atunci te vei bucura de adevarata libertate a duhului.
5 Chiar de nu e buna oranduiala in lume, nu e viata decat prin ascultare; ea e legatura oamenilor intre ei si cu Facatorul lor, temelia pacii si principiul armoniei universale.
6 Este mai sigur a cere si a lua sfat, decat a da.
7 Intelepciunea voieste ca sa nu facem nimic important, mai inainte de a lua sfat, in spirit de supunere si de umilinta.
8 Nimeni nu stie a porunci cu indrazneala, daca n-a invatat a asculta cu supunere.
9 Nu cauta mangaierea in nici o faptura, ci bucura-te deplin in Domnul, si in toate, orice ti s-ar intampla, ramai intotdeauna multumit. Fericirea prea mare sa nu te veseleasca, nenorocirea prea mare sa nu te intristeze, ci plin de credinta si nadejde lasa-te in mana lui Dumnezeu, caruia nimic nu-i moare, nimic nu-i piere, ci caruia toate ii traiesc si toate ii slujesc.
10 Nu e putin lucru a sta sub ascultare, caci este mult mai sigur a fi ascultator, decat poruncitor.
11 Nu este intru om calea lui. Caci omul hotaraste si Dumnezeu oranduieste.
12 Nu lua aminte cine e cu tine sau impotriva ta, ci ai grija ca Dumnezeu sa fie cu tine in tot lucrul pe care-l faci. Sa ai constiinta buna, si Dumnezeu te va apara. Caci ce poate rautatea omului impotriva aceluia pe care Dumnezeu va voi sa-l ajute? Daca stii a tacea si a patimi, Dumnezeu nu te va lasa; El stie cum si cand sa te scape din tot necazul.
13 Nu vei ajunge niciodata la pacea sufletului, pana cand nu te vei supune mai-marilor tai din toata inima, pentru Dumnezeu. Dar fiindca multi se supun mai mult de nevoie decat din dragoste, pentru acestia supunerea este o pedeapsa si viata lor un sir de cartiri.
14 Te poti vantura incoace si incolo si pace nu vei afla, decat numai in smerita supunere fata de legiuita carmuire a mai marelui tau. Inchipuirea ca in alt loc va fi mai bine si schimbarea locurilor a inselat pe multi.
.
Sursa bibliografica:- “Urmarea Lui Hristos” , Editura Bunavestire, Bacau, 1996
.
Cititi si celelalte articole din categoria:
“Despre ascultare si voia lui Dumnezeu”

Read Full Post »

Read Full Post »

Read Full Post »

1 Care lupta este mai mare, decat a aceluia ce voieste a se birui pe sine insusi? Si munca noastra ar trebui sa fie aceasta: a ne birui pe noi insine, a dobandi din zi in zi mai multa putere asupra-ne si in tot ceasul a face un pas inainte pe calea binelui.
2 Cateodata suntem porniti de patima, si noi credem ca e ravna.
3 Cel slab cu duhul si robit carnii (trupesc), greu se poate slobozi din lanturile poftelor lumesti. Dupa ce a dobandit ce a poftit, el va fi dezamagit ca aceasta nu l-a apropiat cu nimic de pacea pe care a cautat-o. Asadar, nu este pace intru inima omului trupesc, care o cauta in lucrurile din afara; ci ea locuieste in omul duhovnicesc.
4 Chemarea omului este a patimi si a se osteni, iar nu a petrece in lene si vorba desarta.
5 Daca in ziua ispitei si a necazului vei fi statornic in rabdare, aceasta inseamna nadejde de mare spor pe calea binelui. Caci nu numai prin fuga sau prin impotrivire violenta se poate birui ispita, ci prin multa rabdare si incredere in Dumnezeu. Deci, ispititi fiind, sa nu deznadajduim, ci cu ravna mai mare sa rugam pe Dumnezeu ca sa se indure a ne da ajutor.
6 Doi vrajmasi avem noi, care nu ne lasa in pace: a) patimile, care bat inima noastra precum valurile marii si b) lucrurile trecatoare ale veacului, cu care ne ocupam prea mult.
7 Este grea, foarte grea, lupta impotriva noastra si osteneala acestei greutati ne sperie. In toate ocaziile, cauta mijlocul prin care te-ai putea face mai bun.
8 In ispite si tulburari se cunoaste sporul omului in viata cea buna. Ele sunt piatra de incercare prin care se vadeste adevarata vrednicie a omului, si prin care se purifica virtutea. Caci nu e lucru insemnat a avea evlavie si ravna acolo unde nu este greutate si primejdie.
9 Infraneaza lacomia de la mancare si bautura. Nu fii niciodata de tot fara indeletnicire: ci citeste, sau scrie, sau te roaga, sau cugeta lucruri duhovnicesti, sau lucreaza cu mainile ceva spre folosul obstei. Sa nu fii lenes in cele obstesti si silitor numai in ale tale.
10 Pe om il costa mai mult de a se supune pornirilor sale, decat a le invinge; si daca lupta impotriva patimilor e grea, o pace nespusa este fructul ei; sa nu ne temem de munca ei, caci va fi de scurta durata si apoi urmeaza odihna vesnica.
11 Stai impotriva aplecarilor tale rele inca de la inceput si te dezvata de raul obicei, ca nu cumva cu incetul sa ajungi la mai mare greutate.
12 Sunt oameni care stau neclintiti impotriva ispitelor celor grele, iar de cele marunte, din toate zilele, adeseori sunt biruiti – si aceasta pentru ca sa se smereasca, si sa inteleaga ca nu trebuie, de vreme ce sunt atat de slabi in luptele cele mici, sa se increada prea mult puterilor lor, in cele mari.
13 Viata omului pe pamant este o vesnica lupta: contra diavolului, contra lumii si contra lui insusi. Cel ce nu ingrijeste de micile lucruri, va cadea incetul cu incetul.
14 Vrei sa tragi folosul in vederea caruia Dumnezeu ingaduie sa fim ispititi? Recunoaste-ti ticalosia, slabiciunea, neputinta si umileste-te din ce in ce mai mult.
.
Sursa bibliografica:- “Urmarea Lui Hristos” , Editura Bunavestire, Bacau, 1996
.
Cititi si celelalte articole din categoria:
“Vorbe intelepte crestin-ortodoxe”

Read Full Post »

1 Ascultarea cea adevarata este rasplatita cu ascultare. Caci daca cineva il asculta pe Dumnezeu si Dumnezeu il asculta pe el (Avva Mios).
2 Ascultarea e moarte de bunavoie, viata neiscoditoare, primirea primejdiei fara grija, raspuns necautat in fata lui Dumnezeu; e mormant al vointei si inviere a smereniei.
3 Ascultarea este cea dintai dintre virtutile de inceput, caci inlatura mandria si ne aduce smerita cugetare (Sf. Diadoh).
4 Ascultarea este moartea mandriei si invierea smereniei (Sf. Ioan Scararul).
5 Ascultarea este mucenicie, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul.
6 Ascultarea este scara cea mai scurta catre cer (Sf. Vasile cel Mare).
7 Caderea celui ce se afla in ascultare sta in implinirea voii proprii, iar a celui ce cauta pacea si linistea sufleteasca sta in departarea de la rugaciune.
8 Cand Dumnezeu binevoieste sa faca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca.
9 Cand o cere ascultarea, nu trebuie sa existe frica de moarte.
10 Cei ce se tem de Dumnezeu sunt temuti de oameni, la fel cum ingerii Lui sunt temuti de diavoli.
11 Cel ce se afla sub ascultare, ia mai multa plata decat pustnicul.
12 Cele ale lui Dumnezeu vin, fara ca tu sa le simti.
13 Fa-te rob adevaratului Stapan, ca sa nu fii robit de cei multi.
14 Fie ca izbandesti in lucrul tau, fie ca nu, multumeste lui Dumnezeu.
15 Nimeni nu este de neam mai stralucit decat altul, decat cel ce face voia lui Dumnezeu.
16 Orice calcare de porunca, orice neascultare, sunt o lepadare de Hristos (Sf. Simeon Noul Teolog).
17 Toate lucrurile care ti se ivesc fa-le pe fiecare dupa folosul sufletului.
.
Sursa bibliografica:- „Viata in duh filocalic” (Antologie filocalica alcatuita de Ignatie Monahul), Editata de Manastirea Pissiota, Bucuresti, 1999
.
Cititi si celelalte articole din categoria:

“Vorbe intelepte crestin-ortodoxe”

Read Full Post »

Older Posts »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 32 other followers