Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Iubirea’ Category

Cand oboseste dragostea, datoria o inlocuieste.  Cand oboseste datoria, legea o inlocuieste.

Dragostea vine de la Dumnezeu prin suflet.  Datoria vine de la suflet prin minte.  Legea vine de la minte prin cuvinte.

Cine socoteste legea drept inceput si sfarsit al moralei, acela cunoaste numai scoarta cartii despre moralitate.   Cine socoteste datoria drept inceput si sfarsit al moralei, acela vede si citeste numai slovele din cartea despre moralitate.   Insa cine socoteste dragostea drept inceput si sfarsit al moralei, acela vede, citeste si cunoaste duhul si viata moralitatii.

Dragostea este sloboda de orice legi omenesti si mai inalta decat orice datorie.  Morala datoriei este morala robului.  Morala dragostei este morala omului.

Dragostea nu cugeta, nu este datoare nimic si da totul. Datoria cugeta, ea este ofensa dragostei.

Dragostea sta mai presus de impartirea in bine si rau.  Datoria este impartirea neobosita a binelui si raului.

Cata vreme apa este in nori, ea nu se imparte in apa curata si apa murdara.  Cand insa apa cade in rauri si mlastini, atunci se imparte in curata si murdara.  Tot asa si dragostea:  cand cade, imparte totul in bine si rau si masoara totul cu masura datoriei.

Pacatul izgoneste dragostea din propria ei casa si introduce datoria intr-o casa straina.

[Episcopul Nicolae Velimirovici "Invataturi despre bine si rau"]

Read Full Post »

Cele trei mari virtuti ale crestinului-ortodox sunt: credinta, iubirea si nadejdea.  In iubirea de Dumnezeu si in iubirea de oameni atarna toata Legea si Proorocii (Matei 22, 37-40).  Dumnezeu se “ascunde” in poruncile sale.  Iisus e Dumnezeu si Dumnezeu este iubire.

Iubirea in Hristos se vede in:

- iubirea aproapelui  (Mt. 19,19)

- iubirea vrajmasilor (Mt. 5, 44)

- iubirea ca jertfa pentru oameni (In. 15, 13).

Pana la masura iubirii de vrajmasi sunt datori sa ajunga toti crestinii care vor sa se mantuiasca, insa la masura a treia a iubirii foarte putini ajung.  ( Parintele Arsenie Boca)

Sentimentul iubirii este foarte frumos, de natura divina si omul se intreaba adeseori: “Cu ce pot sa gresesc eu, daca iubesc si sunt iubit? Ce poate fi mai inaltator, mai divin decat sentimentul iubirii? ”  Dar iubirea, ca si orice alt lucru din lumea asta, in afara lui Dumnezeu nu inseamna nimic. Pentru ca o iubire pacatoasa, adulterina, desfranata, nu poate fi niciodata divina.

Sentimentul iubirii, ca si orice lucru, nu poate fi scos din contextul valorizarii, al infaptuirii binelui sau raului. Pentru ca nimic pe lumea asta nu este facut cum trebuie, daca nu este facut in slava lui Dumnezeu. Iubirea nu poate fi buna prin ea insasi, ci numai prin raportare la Legea morala data de Dumnezeu si care este intiparita in constiinta fiecarui om, la nastere. Prin urmare este foarte important spre ce directionam iubirea noastra, spre bine sau spre rau. Caci omul a primit liberul arbitru ca sa-si poata face voia, care poate sa coincida sau nu cu voia lui Dumnezeu.

De ce iubirea omeneasca este un surogat fata de iubirea dumnezeiasca? Precum soarele, care da caldura atat la cei rai, cat si la cei buni, tot astfel Dumnezeu imparte iubirea sa la toti oamenii, buni sau rai, fara partinire. Pentru ca iubirea adevarata este iubirea neconditionata, care nu cere nimic in schimb, spre deosebire de  iubirea omeneasca care cere reciprocitate din partea persoanei iubite, iar in caz ca aceasta reciprocitate nu exista, se poate transforma oricand in ura. Ce fel de iubire ar fi putut exista cu adevarat intr-o relatie, daca ulterior aceasta s-a transformat in ura, dupa ce unul din parteneri l-a parasit pe celalalt?

Tocmai de aceea iubirea omeneasca este pamanteasca, „neautentica”, limitata;  si daca nu este impartasita de persoana iubita creeaza suparare, neimplinire, deznadejde, chiar depresie, care nu este altceva decat o posedare a mintii de catre diavol, ce duce in ultima instanta la sinucidere, pacatul suprem, unde nici o mantuire nu mai este posibila. Atatia tineri ajung la sinucidere din dragoste. De ce oare? Pentru ca iubirea lor a fost bolnava, desfranata, adulterina, interzisa de Legea morala divina. Atunci diavolul pune stapanire pe tine si-ti pierde sufletul.   De aceea  iubirea comerciala, “iubirea ca-n filme” nu este iubirea adevarata.

Nu vreau sa judec pe nimeni, ci doar am prezentat un punct de vedere crestin asupra problematicii iubirii.  Orice faptuiti in aceasta lume (aceasta  fiind valabil si in dragoste), aveti in vedere un singur lucru: “Ce voua nu va place, altuia sa nu faceti”.  Si „Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate sa le faceti spre slava lui Dumnezeu”.  E pasul cel mare in faptuirea binelui.

Read Full Post »

Multi spun ca viata crestineasca este neplacuta si grea. Eu spun ca este placuta si usoara, dar cere, obligatoriu, doua lucruri: smerenie si iubire.

Orice lucru trebuie sa-si aiba inceput in iubirea pentru Dumnezeu. Si ce sunt iubirile omenesti pe langa iubirea dumnezeiasca? Stricaciune si inselare. Doar iubirea dumnezeiasca este vesnica si adevarata.

Sufletul indragostit de Hristos este pururea fericit si senin, orice i s-ar intampla;  isi iubeste semenii, e incapabil sa urasca. Cand Il iubesti pe Hristos, ii iubesti, in acelasi timp, pe toti oamenii, fara sa te intrebi daca sunt vrednici sau nu de iubire sau daca o vor primi ori respinge.
Astazi oamenii cer sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect este sa nu-ti pese daca ei te iubesc, atata timp cat tu il iubesti pe Hristos si pe ei. Doar asa se imbogateste sufletul. Tu revarsa iubirea lui Hristos peste toti si atunci va veni, in chip tainic, o schimbare. Tu iubeste-i pe toti in taina si roaga-te inlauntrul tau. Si va veni un timp cand vei iubi fara sa te silesti. Si vei simti ca toti te iubesc.
Iubirea noastra pentru prieteni este adesea amestecata cu lucruri straine -interesul, rasplata, slava desarta, slabiciunea sentimentala, atractia patimasa- in timp ce iubirea pentru dusmani este curata.
Cand le facem morala altora, acestia vor riposta; cand insa ii iubim, ei vor fi miscati si astfel ii vom castiga. Cand iubim, noi socotim ca oferim altora, dar, in realitate, ne oferim noua insine. Iubirea cere jertfa. Sa jertfim cu smerenie ceva al nostru- care, de fapt, apartine tot lui Dumnezeu.
Se povesteste ca Vantul si Soarele se certau, fiecare spunand despre sine ca e mai puternic. Si s-au invoit ca acela dintre ei care va reusi sa dea jos suba ciobanului ce tocmai urca muntele, sa fie considerat cel mai puternic. Vantul a suflat cat a putut, dar ciobanului i s-a facut frig si s-a infasurat si mai strans in suba lui. A iesit apoi Soarele de dupa un nor, imprastiind in jur caldura si bunatate, incat ciobanul s-a incalzit si si-a scos suba. Atunci Soarele a strigat catre Vant: “Ai vazut care dintre noi e mai puternic?” Concluzia: “Nu castigi pe om cu asprimea, ci cu bunatatea”. [Parintele Porfirie (2, pag. 22-35)]

Read Full Post »

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 31 other followers