1-Despre revelatia dumnezeiasca;Fiinta si Insusirile lui Dumnezeu

REVELATIA DUMNEZEIASCA: SFANTA SCRIPTURA SI SFANTA TRADITIE

Nimeni nu poate da o definitie a lui Dumnezeu, “caci cel ce voieste sa arate hotarul Acestuia, e ca unul care, orb fiind, numara nisipul de pe fundul oceanului” (Sf. Ioan Scararul). Numai Dumnezeu poate vorbi cu competenta despre Sine. Iar noi cunoastem doar ceea ce ne descopera El.

Revelatia dumnezeiasca este actul prin care Dumnezeu se face cunoscut pe Sine creaturii rationale (omului),  adica isi face cunoscuta fiinta Sa, voia Sa, planurile Sale.  Revelatia dumnezeiasca este cuprinsa in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie, acestea fiind numite izvoare ale revelatiei.

Sfanta Scriptura este cartea care cuprinde toate scrierile alcatuite de prooroci si de apostoli sub inspiratia Sfantului Duh.

Sfanta Traditie (numita si apostolica) reprezinta totalitatea acelor adevaruri descoperite, pastrate neschimbate pana astazi, care nu se cuprind in Sfanta Scriptura, ci au fost predate Bisericii de Sfintii Apostoli prin viu grai si din care o parte s-a fixat in scris mai tarziu. Ea este viata Bisericii in Duhul Sfant.

Intrucat numai Bisericii i s-a dat talcuirea Scripturilor, Sfanta Traditie este esentiala in intelegerea Sfintei Scripturi.

Adevarurile revelate si privitoare la credinta se numesc dogme. Adevarurile stabilite de Parintii Bisericii si care privesc viata crestina se numesc canoane. Dogmele nu se pot schimba niciodata, de nimeni, pe cand canoanele pot fi schimbate, dar numai de un sinod ecumenic.  Abaterea de la dogme se cheama erezie, iar abaterea de la canoane se numeste schisma.

FIINTA LUI DUMNEZEU

Dumnezeu, asa cum il intelegem prin revelatie, este o fiinta personala, investita cu toate atributele care revin personalitatii.

Dumnezeu este “ascunsul tainic”, “entitate facatoare a toata fiinta” la care nu ne putem ridica cu mintea (Sf. Maxim Marturisitorul);  “El e mai presus de orice nume”, cum spune Dionisie Pseudo-Areopagitul. Dar noi putem cunoaste pe Dumnezeu numai in lucrarile Lui, lucrari ce “se impart in chip neimpartit”, cum se imparte glasul celui ce graieste in cei ce asculta.  Toate numele ce le dam lui Dumnezeu privesc aceste lucrari; intelepciunea lui Dumnezeu, vazuta in lume, este o astfel de lucrare; puterea Lui creatoare la fel. Aceste lucrari le mai numim si insusiri ale lui Dumnezeu, sau pe baza acestor lucrari ii dam lui Dumnezeu asa-numitele insusiri.

Noi nu cunoastem insa toate insusirile lui Dumnezeu, ci numai pe cele pe care El a binevoit sa ni le descopere, iar pe unele dintre ele nici nu le putem intelege deplin.  De aceea, am gresi, daca am crede ca, stiind cateva din insusirile lui Dumnezeu, stim ce este Dumnezeu in fiinta si in esenta Sa. Aceasta ramane de neinteles muritorilor in viata pamanteasca.  Numai in viata de veci, dreptii, care vor petrece in apropierea lui Dumnezeu, vor patrunde ceva mai mult in aceasta nemarginita taina, dar nici ei si nici atunci nu vor putea sti tot.

INSUSIRILE LUI DUMNEZEU

Impartirea insusirilor dumnezeiesti se poate face luand ca punct de plecare  insusirile principale ale lui Dumnezeu, adica spiritualitatea si infinitatea.

A) Prin spiritualitatea fiintei dumnezeiesti intelegem ca Dumnezeu:

1) este spirit pur, imaterial, nevazut;  Dumnezeu este Duh, asa cum marturiseste Mantuitorul femeii samarinence: “Duh este Dumnezeu, si cei ce I se inchina trebuie sa I se inchine in duh si in adevar” (Ioan 4, 24). «El e nematerial si netrupesc” ( Sf. Ioan Damaschin);  «El aude fara urechi, vorbeste fara gura, lucreaza fara maini, vede fara ochi» (Sf. Efrem Sirul).

2) este simplu, adica “firea Sa e necompusa si duhovniceasca” (Didim);  Dumnezeu exista in mod simplu pentru ca, vorbind de El, nu e nevoie de a mai pomeni de nimic pentru a determina existenta Lui, cum e cazul cu toate celelalte. “El nu admite nici un fel de adaos in Sine si nu are ceva mai mare, sau mai mic, in Sine“  (Origen);

3) este desavarsit (perfect),  atat in ceea ce priveste ratiunea Lui (insusirile intelectuale), cat si in ceea ce priveste vointa si simtamintele Sale (insusirile morale);  dupa cuvantul Mantuitorului: “Fiti dar desavarsiti, precum Tatal vostru din ceruri desavarsit este” (Matei 5, 48).

Insusirile ratiunii dumnezeiesti sunt:

- atotstiinta, in virtutea careia singur Dumnezeu se cunoaste pe Sine in chip desavarsit, cum cunoaste si tot ce este in afara de Sine, pentru ca tot ce exista este creatia Sa;   “Stiinta lui Dumnezeu cunoaste toate deodata: cele trecute, cele prezente, cele viitoare. El cunoaste totul din veci; El stie inainte de facerea lumii ce se va intampla pana in ultimele clipe ale acesteia” (Sf. Chiril al Alexandriei).  “Prin prestiinta Sa, Dumnezeu nu ne obliga sa facem cele viitoare” (Fer. Augustin).  “Dumnezeu stie toate cate se vor intampla prin libera vointa a oamenilor, dar aceasta prestiinta nu nimiceste liberul arbitru sau libera hotarire” (Teodoret). “Dumnezeu priveste in inimi, stie toate si aude toate” (Sf. Chiril al Ierusalimului).

- intelepciunea desavarsita, care se vede in ordinea ce domneste in creatie, in purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru lume si in planul elaborat de El pentru mantuirea omului.  Cum spune Sf. Apostol Pavel: “O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt de necercate judecatile Lui si nepatrunse caile Lui!” (Rom. 11, 33).

Insusirile vointei si simtamintelor dumnezeiesti sunt:

- atotputernicia, in virtutea careia Dumnezeu poate face tot ce voieste.  Asa cum ne incredinteaza Sf. Evanghelie: ” Cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu” (Luca 18, 27);

- sfintenia;  deoarece voia Sa este sfanta, Dumnezeu voieste si face intotdeauna numai binele si niciodata raul;

- bunatatea, cum declara insusi Mantuitorul: “Nimeni nu este bun decat numai unul Dumnezeu” (Matei 19, 17).

- dreptatea, cum spune Psalmistul: “Domnul iubeste judecata si nu va parasi pe cei cuviosi ai Sai; (acestia) in veac vor fi paziti; iar cei fara-de-lege vor fi izgoniti si semintia celor necredinciosi va fi starpita” (Ps. 36, 28);

- lumina; “Dumnezeu este lumina” (I Ioan 1, 5).  “Dumnezeu este al tuturor. caci e ca raspandirea luminii, ca aratarea soarelui” (Sf. Ioan Scararul).

- iubirea;  “Dumnezeu este iubire”, cum ne incredinteaza Sf. Apostol Ioan (I Ioan 4, 8 si 16).  Dumnezeu fiind iubitor, Se salasluieste in cei iubitori; fiind smerit, Se salasluieste in cei smeriti; fiind bland, Se salasluieste in cei blanzi.  Din iubire s-a facut cunoscut Dumnezeu noua , cunoasterea Lui nerealizandu-se pe calea ratiunii, ci prin unirea cu El in rugaciunea curata.

B) Prin infinitatea fiintei dumnezeiesti intelegem ca Dumnezeu:

- este nemarginit, necuprins;  “Cuvantul se adreseaza catre El in tacere, simtul se toceste vrand sa-L cerceteze, iar intelegerea se inchirceste vrand sa-L imbratiseze” (Sf. Ilarie);

- este unic cu privire la fiinta (substanta);  Sf. Efrem Sirul zice: «Daca nu e un singur Dumnezeu, nu e Dumnezeu».  Daca ar fi mai multi dumnezei, fiecare ar margini pe ceilalti si ar fi marginit de ei, asa ca nici unul nu ar fi nemarginit;

- este independent si liber in mod absolut, adica Dumnezeu nu depinde de nimeni si de nimic din afara de El, avandu-si cauza existentei Sale in Sine insusi;

- este neschimbator, atat in fiinta cat si in actele Sale;  asa cum ne-o arata Sf. Iacov prin cuvintele: “Parintele luminilor, la Care nu e schimbare sau umbra de mutare” (1, 17).  “Dumnezeu e desavarsit in toate, egal si asemenea cu Sine” (Sf. Chiril al Ierusalimului).  “Nu e supus prefacerii lucrurilor, nici nasterii, nici intamplarii. El nu Se micsoreaza, nici nu creste, ci e totdeauna acelasi” (Sf. Ioan Damaschin);

- este vesnic, nu are nici inceput, nici sfarsit, fiinteaza in afara timpului;  cum ne incredinteaza cuvintele Apocalipsei: “Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Dumnezeu, Atottiitorul, Cel ce era, Cel ce este si Cel ce vine” (Apoc. 4, 8).  “El e inainte de timp, pentru ca timpul e de la El. Insusirea Lui vesnica e ca El este vesnic” (Sf. Ilarie);

- este atotprezent, se afla pretutindeni, nefiind marginit de spatiu;  cum ne spune Psalmistul: “De ma voi sui in cer, Tu acolo esti; de ma voi cobori in iad, de fata esti. De voi lua aripile mele de dimineata si ma voi salaslui la marginile marii, si acolo mana Ta ma va povatui si ma va tine dreapta Ta” (Ps. 138, 8-10). “Fiind fara inceput si fara sfarsit, Dumnezeu este atotprezent, pentru ca nu El e in altceva, dar toate sunt in El. El e pretutindeni si e in intregime pretutindeni” (Sf. Ilarie).  In Sf. Scriptura se zice ca Dumnezeu se afla in mod deosebit “in ceruri sau in Biserica”, din urmatoarele motive: pentru ca prezenta Lui e mai vadita fiintelor spirituale (si cerul inchipuieste sfintenia) si pentru ca, mai ales in Biserica, prin Sf. Taine, El impartaseste harul Sau sfintitor.   (va urma)

Surse bibliografice:

- „Lumina din Inimi” (Spiritualitate isihasta in traducerea si talcuirea Parintelui Staniloaie), Editura Trinitas, Iasi, 2003;

- „Vademecum Crestin Ortodox” (Cunostinte minim necesare in lumina Sfintilor Parinti), Editura Biserica Ortodoxa, Editura Sophia, Bucuresti, 2003;

- „Dogmele Bisericii Crestine Ortodoxe”, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1994;

- ”Credinta Ortodoxa”, Editura Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, “Trinitas”, Iasi, 1999.